07-09-2015

Sorin Miron, noul director general al grupului de firme Somaco

Sorin Miron este, începând cu septembrie 2015, noul Director General al grupului de firme Somaco, succedându-i la conducere lui Gabriel Colobațiu, care a condus Grupul timp de 6 ani și care promovează în funcția de Președinte al Comitetului Director al grupului de firme Somaco.

Sorin Miron, 42 ani, a fost director financiar al grupului de firme Somaco din februarie 2009, după ce anterior acumulase experiență importantă în mari corporații precum Michelin, Dacia Renault și KPMG, atât în România cât și în străinătate. Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Sorin și-a completat studiile în universități de prestigiu precum Université d'Orléans și IMD Lausanne.

« Sunt onorat de oportunitatea preluării conducerii grupului de firme Somaco, de încrederea pe care am primit-o pentru următorul mandat de director general. Somaco este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața construcțiilor din România, care în ultimii 6 ani, în ciuda crizei manifestate acut în sectorul construcțiilor, și-a triplat cifra de afaceri și a dublat numărul de fabrici; Somaco reunește acum 6 fabrici performante, amplasate astfel încât să asigure o acoperire națională a proiectelor de construcții. Portofoliul nostru de lucrări de referință este impresionant, incluzând unele dintre cele mai reprezentative construcții ale ultimilor ani – cel mai mare laser din lume ELI-NP Măgurele, centre comerciale ca Mega Mall București, Kaufland, Dedeman, facilități de producție precum Daimler, GST, Continental, Hella, pentru a aminti doar câteva dintre ele» declară Sorin Miron, noul Director General al grupului de firme Somaco.

Cu o cifră de afaceri de 33 milioane euro în anul 2014, grupul de firme Somaco este unul dintre cei mai mari producători de prefabricate din beton utilizate în domeniul infrastructurii rutiere, electrice și de apă canal, precum și al construcției centrelor comerciale, halelor logistice sau de producţie din țară. Deasemenea, Somaco este unul dintre cei mari producători de beton celular autoclavizat (BCA) din țară, brandul cel mai căutat în regiunea Moldova. 

« Ambițiile Somaco pentru următorii ani sunt mari, mai ales in privința segmentului de prefabricate din beton. Potentialul pieței noastre este foarte generos: România are nevoie de spații logistice, de spații comerciale și industriale, de sute de mii de locuințe noi în România; peste jumătate dintre gospodării necesită branșare la sistemul de canalizare, un procent semnificativ dintre gospodării trebuie electrificate și peste 3.000 de kilometri de autostradă ar trebui construiți pentru a lega coresponzator cele mai importante regiuni. Pentru realizarea acestor lucrări este nevoie de prefabricate din beton, iar Somaco poate produce o gamă completă de prefabricate din beton, adaptate nevoilor clienților. Suntem prezenți în toate regiunile României, astfel încât sa putem acoperi eficient cele mai complexe proiecte de construcții.

În următorii ani ne propunem consolidarea poziției în piață, prin fidelizarea partenerilor actuali și prin atragerea de noi clienți. Dorim sa devenim partenerul preferat al antreprenorilor generali și beneficiarilor din construcții, oferind soluții complete pentru structuri prefabricate din beton. Somaco va promova in continuare conceptul de “value engineering”, având expertiza și capacitatea de a oferi servicii integrate de proiectare, producție si montaj, în scopul optimizarii structurii din punct de vedere al costurilor si timpului de execuție.  

O altă prioritate a mandatului meu este dezvoltarea durabilă: dezvoltarea personalului, sănătatea și securitatea în muncă, protecția mediului și responsabilitatea socială. În acest sens, doresc să amintesc proiectul de modernizare a fabricii de BCA de la Adjud, care are un impact major asupra mediului și condițiilor de muncă. Este o investiție de peste 1.6 milioane euro, cofinanțată prin fonduri nerambursabile acordate de către Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 în cadrul domeniului de finanţare Inovare Verde în Industria din România» menționează Sorin Miron.

Grupul de firme Somaco reunește societățile Somaco Grup Prefabricate SRL, Somaco Structuri Prefabricate SRL și Somaco Antrepriză SRL; detine 5 fabrici pentru prefabricate din beton la Buzău, Roman, Teiuș, Târgoviște și Timișoara și o fabrică unde se produce sistemul de zidărie și termoizolație din BCA – la Adjud.

În ultimii ani, Grupul Somaco a investit peste 21 milioane de euro pentru extinderea capacităţii de producţie şi a gamei de produse, pentru retehnologizare şi instruirea personalului, fiind unul dintre cei mai dinamici investitori de pe piaţa materialelor de construcţii in perioada 2009-2015.

Portofoliul sau de produse cuprinde sistemul de zidărie şi termoizolaţie din BCA şi gama de elemente prefabricate din beton pentru structuri la cheie, infrastructură electrică. In portofoliul de lucrari recente al Grupului Somaco se numără centre comerciale precum Mega Mall Bucuresti, Dedeman, Kaufland, Carrefour, Bricostore, Praktiker, OBI, Metro, Baumax, Hornbach, centre logistice (Wim Bosman, S.E.A., Lidl, Kaufland, Xindao, Millenium), hale de producție (Gebauer&Griller, Hella, Daimler, GST, Continental, Hamilton, Martur, Elster, Yazaki), cel mai mare laser din lume ELI-NP Magurele, structuri socio-culturale, consolidări hidrotehnice, bazine de retenție, lucrări de drumuri și poduri, structuri pentru stații eoliene și modernizări pentru sisteme de canalizare și linii electrice Enel, etc.

Acţionar unic al Grupului Somaco este fondul de investiţii suedez Oresa Ventures, care deţine in portofoliu companii de succes precum Fabryo Corporation, RTC Proffice Experience, Kiwi Finance, Trinity, Medicover, La Fantana, Romanian Business Consult (RBC).

 

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

Raluca Bănăţeanu

Manager Marketing şi Comunicare

Grupul de firme Somaco

E-mail: raluca.banateanu@somaco.ro