Proiecte speciale

Oferim o gamă largă de elemente prefabricate din beton pentru structuri la cheie: fundații pahar din beton, stâlpi prefabricați din beton, grinzi și pane prefabricate din beton, pereți din beton, elemente de planșeu, piloți din beton armat. 
La cerere, putem produce și alte elemente prefabricate din beton pentru structuri la cheie, conform proiectului beneficiarului.
Oferim soluții complete pentru structuri prefabricate din beton si promovam conceptul de value engineering, având expertiza și capacitatea de a oferi servicii integrate de proiectare, producție, transport si montaj, în scopul optimizarii structurii din punct de vedere al costurilor si timpului de execuție.
Gama de elemente prefabricate pentru structuri la cheie reprezintă cel mai dinamic segment abordat de noi, cu un portofoliu de lucrări de referință remarcabil.
Experiența tehnică, gama extinsă de produse și experiența a numeroase șantiere ne permit să participăm la realizarea celor mai importante proiecte speciale de construcții.

Reabilitarea coastei Mării Negre din zona Eforie - elemente prefabricate verzi pentru protecție costieră

Somaco a realizat 4500 elemente prefabricate de protecție costieră tip Xbloc pentru proiectul de reabilitare a plajei din zona Eforie. Elementele prefabricate tip Xbloc au fost realizate cu ECO-Soluții produse și furnizate de către Holcim Romania (ciment verde ECOPlanet și gama de betoane verzi ECOPact). Mai mult de 5750m de plajă existentă vor fi astfel protejați. De asemenea, vor fi create alte 33 hectare de plajă nouă.

The Bridge I – prima clădire de birouri supraetajată cu structură prefabricată din beton

The Bridge este o lucrare de pionierat, care a adus provocarea regimului mare de înălțime a clădirii. Pentru clădirea 2S+P+10E+ET, cu o suprafață desfășurată de peste 35.000 m², am livrat aproape 1600 elemente prefabricate, stâlpi și grinzi, produse în fabricile Somaco din Târgoviște și Buzău, însumând peste 4.000 m beton.

Data finalizării lucrării: 2016-2017

Sala de nunți Valery Moșnița, Jud. Timiș

Somaco a realizat proiectarea, producția, transportul și montajul structurii prefabricate pentru această sală de evenimente.

Anul finalizării lucrării: 2017

Centru de Mentenanță, Florești, jud. Prahova

Somaco a produs, transportat și montat structura prefabricată din beton a Centrului de mentenanță al unuia dintre cei mai mari prducători de produse petroliere din România. Proiectul a înglobat un volum de 450 m3 de elemente prefabricate din beton;

Elemente furnizate de Somaco: fundații pahar, stâlpi, grinzi, pane acoperiș;

Perioada realizării lucrării: martie-aprilie 2016

Centrul de Cercetare ELI-NP (Infrastructura Luminii Extreme – Fizică Nucleară), Măgurele, cel mai puternic laser din lume.

Am oferit servicii integrate de producție, transport și montaj pentru structura celor 5 clădiri ale centrului de cercetare: clădirea gama, clădirea laser și laborator, clădirea de birouri, casa de oaspeți și casa poartă. 

Am oferit o soluție inovatoare pentru pereții de fațadă, pentru pereții interiori de radio-protecție și pentru grinzile de interior din interiorul clădirii principale. 
Am implicat 2 dintre fabricile sale pentru realizarea elementelor prefabricate din beton: pereți prefabricați din beton pentru fațadă, grinzi prefabricate din beton, pereți de interior pentru radioprotecție. 

Data finalizării lucrării: 2015-2016

Magistrala de metrou M4, racord Parc Bazilescu – Străulești, București

Somaco a produs inelele prefabricate din beton pentru extinderea Magistralei de metrou M4 cu 2 noi stații (Laminorului și Străulești). Am implicat în acest proiect fabrica sa de la Târgoviște, care a produs un număr de peste 1000 inele. 
Am finalizat această lucrare înainte de termenul agreat și cu zero rebuturi, în decembrie 2015.

Parcul eolian Corni

Somaco a contribuit la extinderea parcurilor eoliene din România. A abordat cu profesionalism un proiect special – proiectarea, fabricația și transportul piloților prefabricați din beton pentru Parcul Eolian Corni, cel mai mare din județul Galați.   

Stadionul «Ilie Oană» din Ploieşti

Una dintre cele mai reprezentative construcții de acest gen din România, a fost reconstruit în perioada 2009 - 2011 și are o capacitate de 15.500 locuri pe scaune, toate acoperite. Am contribuit la proiectarea, realizarea și montajul elementelor prefabricate din beton pentru structura de rezistență a stadionului.

Perioada realizării lucrării: 2011

Sediul Continental din Timișoara

Clădirea administrativă P+5E a unui producător de anvelope - cu o suprafață desfașurată de 27.000mp. Lucrare realizată 100% din elemente prefabricate din beton;

Elemente furnizate de fabrica noastră din Timișoara: stâlpi, grinzi de planșeu și elemente de planșeu TT

Data finalizării lucrării: 2011

Parcări subterane și supraterane în Timișoara

Somaco a realizat structura prefabricată pentru o parcare supraterană și una subterană în Timișoara. Parcarea subterană este o construcție în regim de P-2E, cu structură, cu zone în totalitate realizate din beton monolit și zone realizate din prefabricate.

Elemente furnizate de fabrica noastră din Timișoara: stâlpi, grinzi de planșeu și elemente de planșeu TT.

Data finalizării lucrării: 2017 (supraterană) /2011 (subterană).

Sediul IMP România din Timișoara

Producător de materiale textile - clădirea administrativă cu regim de înălțime P+3E, cu o suprafață desfașurată de 2.400mp. Lucrare realizată 100% din elemente prefabricate din beton.

Elemente furnizate de fabrica noastră din Timișoara: stâlpi, grinzi de planșeu și elemente de planșeu TT;

Data finalizării lucrării: 2005

Centrul sportiv Banu Sport din Timișoara

Cladire administrativă P+2E cu o suprafață totală desfășurată 1750 mp și sala de sport;

Elemente furnizate de fabrica noastră din Timișoara: stâlpi, grinzi de planșeu și elemente de planșeu TT

Data finalizării lucrării: 2004